Archive | Garnitura RSS feed for this section

Cartofi dulci cu pesto de spanac

17 Nov

GusturisiCulori_cartof dulce_spanac fb

Cartofii dulci sunt plini de substante nutritive si in acelasi timp nu sunt foarte calorici. Pot fi prajiti, fierti, copti si chiar in deserturi ii putem folosi. Combinati cu ceva acrisor devin o mancare aleasa.

Ingrediente:

  • 700g cartofi dulci (3 cartofi medii)
  • 2 linguri ulei de masline
  • sare si piper

Pentru pesto

  • 200g spanac congelat
  • 3 linguri suc de lamaie
  • 2 catei de usturoi
  • 30g Parmigiano Reggiano sau  1 lingura  de fulgi de drojdie inactiva
  • 1 lingura de nuci pisate
  • 1 lingura ulei de masline

Metoda de preparare:

  1. Spalam bine cartofii si ii taiem rondele de cate 2 cm grosime. Intr-un vas amestecam rondelele de cartofi dulci cu 1 lingura de ulei, sare si piper.
  2. Aranjam rondelele de cartofi condimentate intr-o tava de copt intr-un singur rand. Coacem cartofii in cuptorul preincalzit la 180°C, pentru cca 20-25 minute.
  3. Intre timp decongelam spanacul, pisam usturoiul si dam pe razatoare cascavalul.
  4. Punem intr-un blender spanacul, usturoiul, sucul de lamaie, cascavalul sau  fulgii de drojdie incativa, nucile pisate si uleiul si mixam de cateva ori pentru a marunti toate ingredientele si a le omogeniza.
  5. Scoatem cartofii din cuptor si aranjam pe fiecare rondea cate o lingurita de pesto.

Pofta buna cu voie buna!

Advertisements

Salsa de piersici cu somon copt

23 Jun

Salsa_nectarine_somon_coptfb

Reteta care va o prezint astazi a fost special creata  pentru revista Nunta by Aura.

Aceasta salata de nectarine o sa va ofere prospetimea de care aveti nevoie intr-o zi de vara. Servita impreuna cu somonul copt, este un deliciu.

Ingrediente:

Pentru salsa de nectarine

  • 3 nectarine
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 ceapa mica rosie
  • 2-3 linguri de suc de lamaie
  • 1 legatura de patrunjel
  • sare

Pentru somonul copt

  • 2 fileuri de somon
  • 6 linguri de ulei de maslini
  • 1 catel de usturoi
  • Sucul la o jumatate de lamaie
  • Sare, piper

Modul de preparare

  1. Condimentati somonul cu sare si piper.
  2. Amestecati sucul de lamaie cu uleiul.
  3. Intr-o tava aranjati fileurile de somon si catelul de usturoi taiat in jumatati.
  4. Turnati deasupra amestecul de ulei-suc de lamaie si dati la cuptorul incalzit la 180 °C pentru 25 de minute.

Intre timp pregatiti salsa de nectarine.

  1. Taiati cubulete mici nectarinele si ardeiul rosu. Tocati marunt ceapa si patrunjelul.
  2. Amestecati toate ingredientele, adaugati sucul de lamaie si sarea.

Nota: Nectarinele pot fi inlocuite cu mango.

Pofta buna cu voie buna!

Gustarica de topinambur

13 Nov

DSC_9723-1fb

La noi in sfarsit s-a inceput sezonul acestei legume neobisnuite. Topinamburului in popor i se spune in diferite feluri: nap porcesc, mere de pamant, guli, cartoful saracului. Oricum i s-ar zice, este foarte delicios si aromat. Miroase a anghinare.

Iata cum arata:

DSC_9716fb

Mi-am adus aminte zilele trecute de mancarica mea preferata de topinambur. Marea mi-a fost mirarea sa gasesc tot zilele trecute pe blogul culinar Gourmand{eye} o reteta de supa cu aceasta leguma. Suntem intr-un gand :). Apropo, merita sa “rasfoiti” acest blog, veti gasi multe retete vegetariene faine. Pe Rodica Dumbraveanu, una din creatoarele acestui blog, o cunosc personal. O fata luminoasa, care promoveaza modul sanatos de viata.

Sa trecem la reteta. Simpla dar foarte bogata in gust.

Ingrediente:

  • 700 g topinambur
  • apa
  • 50 ml de frisca lichida
  • sare, piper

1. Curatim topinamburul. Il taiem cubulete mici ( 2cm) si il punem la fiert in apa rece. Daca il veti puneti la fiert in apa calda se va intari.

2. Il fierbem 25 de minute.

3. Rasturnam apa, adaugam frisca, sarea si lasam la foc inca 5-7 minute.

4. Pisam cu furculita, adaugam piper si sare daca mai este nevoie.

Nota: Servim pe paine sau ca garnitura.

Pofta buna cu voie buna!

Inele de mar

10 Feb

inele de merefb
Magazinul de oale din ceramica Delimano din Moldova organizeaza un concurs culinar. Trebuie sa pregatesti o reteta din 5 ingrediente obligatorii si 4 facultative. Lista celor 5 ingrediente obligatorii include: oua, faina, mere, branza/cascaval, usturoi. Ingredientele facultative nu includeau zaharul. Combinatia de usturoi si mar mi s-a parut interesanta si provocatoare :).   Stiu eu o reteta buna de chatney unde putem folosi marul si usturoiul dar nu sunt incluse celelalte ingrediente :). Asa ca, dupa o buna revizare a retetelor pe care le cunosc, am decis sa fac “limba socarei”  in noua versiune, inlocuind dovleceii cu merele . Rezultatul a fost surprinzator de bun. Aciditatea marului (am folosit pentru aceasta reteta mere acre) permite sa servim  inelele de mar ca aperitiv sau garnitura.

Ingrediente:

  • 1 mar mare sau doua medii
  • 1 ou
  • 4 linguri de faina
  • 10 gr de cascaval ras
  • 1 catel de usturoi
  • sare, piper
  • ulei
  • 1 lingura de apa

1. Taiem merele rotocoale subtiri. Cu cutitul, in mijlocul fiecarei felii, taiem un cerc pentru a obtine forma de inel. Le saram si piparam.
2. Batem oul, adaugam la el cascavalul ras, 1 lingurita de faina, apa si sarea. Amestecam bine.
3. Calim uleiul intr-o tigaie. Intre timp pisam usturoiul.
4. Trecem inelele de mar prin faina si oul batut. Le prajim in ulei pe fiecare parte 1-2 minute la foc mediu.
5. Scoatem inelele si le presaram cu usturoiul pisat.

Pofta buna cu voie buna!

%d bloggers like this: